Alexandra Stănescu: Prevenția poate reduce costurile sistemului sanitar
Dr. Alexandra Stănescu explică de ce prevenția și educația medicală reduc riscul de îmbolnăvire și, pe termen lung, costurile sistemului sanitar.
Prevenția, educația medicală și combaterea dezinformării sunt esențiale pentru sănătatea populației, susține dr. Alexandra Stănescu, directorul Direcției Postuniversitare a UMF „Carol Davila” din București. Medicul a explicat rolul acestor direcții după dezbaterea „Prioritate Națională pentru Prevenție – Medicina de familie în centrul politicilor de sănătate și al rezilienței sistemului sanitar”, desfășurată miercuri, 2 septembrie 2026.
Potrivit Alexandrei Stănescu, investițiile în prevenție pot împiedica apariția unor boli sau pot întârzia momentul diagnosticării lor. „Prevenția ne duce în situația în care boala apare foarte târziu, iar la unii poate chiar să nu apară“, a declarat aceasta, explicând că efectele se reflectă, pe termen lung, și în reducerea cheltuielilor medicale: „Investiția să fie de fapt pe termen lung o investiție în sănătatea noastră, care va reduce costurile sistemului sanitar“.
Educația medicală începe din copilărie
Schimbarea obiceiului de a merge la medic doar atunci când apar dureri sau când boala a ajuns într-un stadiu avansat este dificilă, consideră medicul. Ea vede educația copiilor ca pe un punct de pornire pentru formarea unor comportamente sănătoase, care pot fi transmise și generațiilor următoare.
„Aici nu este foarte ușor, însă putem începe cu copiii. Modul în care îi educăm pe copiii noștri, așa vor crește și așa își vor educa și ei copiii lor“, a afirmat Alexandra Stănescu.
Recomandări pentru combaterea dezinformării
Directorul Direcției Postuniversitare a UMF „Carol Davila” a atras atenția și asupra informațiilor false sau eronate din domeniul medical, în special a celor referitoare la vaccinare. Fenomenul a fost vizibil în timpul pandemiei, dar continuă să apară în discuțiile despre vaccinurile HPV și antigripale.
Alexandra Stănescu le recomandă oamenilor să verifice informațiile medicale în surse autorizate și să discute deschis cu medicul de familie atunci când au nelămuriri legate de vaccinare. „Este foarte important ca populația să înțeleagă și să își ia informația din surse avizate. Să meargă, de exemplu, la medicul de familie și să vorbească cu el deschis despre îngrijorările legate de vaccinare“, a precizat medicul.
În opinia sa, aceeași abordare este necesară și atunci când oamenii au primit informații greșite. „La fel și în cazul informațiilor care poate au fost eronate și pe care le-a primit, să meargă la medicul de familie și să asculte de medic, fiindcă are niște ani de învățare în spate“, a mai spus Alexandra Stănescu.
Medicul a subliniat, de asemenea, rolul mass-media în informarea corectă a cetățenilor și importanța educației pentru felul în care aceștia reacționează atunci când se confruntă cu o problemă de sănătate.